Numele sărbătorii, Florii (derivă din latinescul Florilia) sau Stâlpări, trimite şi la anotimpul primăverii, al reînvierii întregii firi. Floriile ne aduc aminte de intrarea Domnului în Ierusalim.
Prima menţiune documentară provine din secolul al IV-lea. Gasim mai multe date la pelerina Egeria, care menţionează obiceiul binecuvântării ramurilor de salcie in jurnalul sau din timpul peregrinarilor prin Constantinopol, Siria, Palestina si Egipt. Jurnalul sau de calatorie si slujbele pe care le descrie sunt datate din anii 382-383.
Ea descrie drumurile lungi si obositoare, intalnirile si convorbirile ei cu numerosii calugari si sihastri care populau pustiurile, precum si cu preotii si episcopii din cetatile prin care trecea, minunatele edificii-sfinte pe care le-a vizitat, precum si impresionantele slujbe si procesiuni religioase, la care a avut fericirea sa asiste la Ierusalim, unde a zabovit mai mult de trei ani.
Dintr-un număr mai mare de manuscrise ale textului latinesc al itinerariului Egeriei, unul singur s-a mai păstrat. A fost descoperit în anul 1884 de savantul catolic J. F. Gamurrini, în biblioteca unei mănăstiri din Toscana, Italia. Manuscrisul provine din mănăstirea benedictină de pe Muntele Cassino (Italia).
În limba română a fost tradus de către pr. dr. Marin Branişte, fratele pr. Ene Branişte, binecunoscutul profesor de Liturgică. Traducerea este chiar teza de doctorat a acestuia, publicată în revista „Mitropolia Olteniei“, anul 1982, nr. 4-6.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu