Urmuz s-a nascut la 17 martie 1883, la Curtea de Arges. Familia ii sunea "Mitica", dar lui nu-i placea, ci ar fi vrut sa i se spuna "Demetru"; considera ca numele trebuie sa se potriveasca fapturii numite. "Nimic nu pare sa fi fost exceptional in viata acestui om, decat omul insusi" spunea Geo Bogza despre el. Numele lui, real, era Demetru Demetrescu-Buzau, era ajutor de grefier la Curtea de Casatie si pasionat de literatura stiintifico-fantastica, scrisese cateva lucrari dar nu publicase nimic.
La inceputul anului 1922, proaspatul redactor al "Cugetului romanesc", Tudor Arghezi ii scrie lui Urmuz o scrisoare in care insista sa il convinga pe tanarul magistrat sa debuteze in vestita revista romaneasca "unde apareau atat de putini autori de literatura" (Manolescu).
"...printre cei putini care vor colabora te-am ales in primul rand pe dumneata", ii scria Arghezi, " Vreau sa imi rezerv placerea de a te fi publicat eu intai..."
Magistratul ezita sa devina scriitor datorita profesiei sale, dar, in final, accepta iar Arghezi i-a gasit un pseudonim: Urmuz.
Astfel, apare in 1922, in doua numere consecutive din "Cugetul romanesc", Palnia si Stamate, "antiproza" intitulata ironic "roman in patru parti".
"Un apartament bine aerisit, compus din trei incaperi principale, avand terasa cu geamlac si sonerie. In fata salonului somptuos, al carui perete din fund este ocupat de o biblioteca de stejar masiv, totdeauna infasurata in cearceafuri ude… O masa fara picioare, la mijloc, bazata pe calcule si probabilitati, suporta un vas ce contine esenta eterna a «lucrului in sine», un catel de usturoi, o statueta ce reprezinta un popa (ardelenesc) tinand in mana o sintaxa si… 20 de bani bacsic. Restul nu prezinta nicio importanta.”
Dupa cele doua aparitii consecutive in revista, la 30 mai 1922, ii trimite lui Arghezi, a treia sa lucrare, insotita de o scrisoare de recomandare: "Scumpe domnule Arghezi , imi vei da voie sa-ti prezint, aci alaturat, pe d-nii Algazy & Grummer, doi simpatici negustori de geamantane, din Strada Doamnei. Daca crezi ca – pentru binele si folosul obstesc – a sosit momentul ca ei sa fie scosi, in sfarsit, din misterul in care ei erau tinuti pana acuma, le voi aduce si lor cazul la cunostinta trimitandu-le cate un numar de revista."
Nelinistitul Demetru Demetresu-Buzau apeleaza in acest joc epistolar la ironie, "este o situatie de-a dreptul urmuziana", dupa cum admitea si Nicolae Balota.
In acea vreme, Perpessicius considera prozele lui urmuz drept "un joc voluntar si amuzant" , iar Calinescu scria in "Capricorn" ca sunt "Simple elucubratii premeditate, fara un sens mai inalt".
"Nici peste un deceniu autorul "Principiilor de estetica", luand pe Urmuz ca exemplu pentru spiritul avangardei, nu isi va nuanta prea mult judecata, remarcand in plus ca "joc estetic pe care il profeseaza scolarii", literatura aceasta denota totusi la autorul ei "o inalta constiinta estetica". - N. Manolescu
Nicolae Balota afirma despre operele urmuziene ca apartin unei literaturi care pretinde o initiere. Ele nu sunt texte ermetice. "Un copil, ascultandu-le, le intelege si se amuza. Dar, tocmai acest stadiu, initial al intelegerii superficiale si al amuzamentului, pe socoteala unor nastrusnicii, trebuie depasit pentru a te apropia de esenta prozei lui Urmuz. O lectura atenta reveleaza un univers fictiv, creat de un scriitor a carui intentionalitate nu poate fi pusa la indoiala, univers cu structuri si linii de forta interne, univers organizat intr-un intreg de sine statator si comunicandu-se ca atare."
Poetii avangardei au vazut in el un precursor, un model exemplar al proprei lor dorinte de a reincepe totul in lumea artelor.
Insa la nici doi ani dupa debutul sau, la 23 noiembrie 1923, scriitorul Urmuz se sinucide. Ziarul Dimineata din 25 noiembrie 1923 noteaza ca trupul unui necunoscut, „binisor imbracat“, a fost descoperit la sosea. „În mâna dreaptă se afla revolverul cu care şi-a răpus zilele printr-un glonţ, tras în partea stângă a pieptului, perforându-i inima şi ieşind apoi prin spate“, scriu ziariştii. Nu a lăsat niciun bilet de adio prin care să-şi explice gestul. A vrut să moară şi-atât.
„Urmuz este cel mai paradoxal scriitor roman. Urmuz e unicul nostru tragic, aproape demn de a fi opus unui Caragiale. Cu un picior în Caragiale, Urmuz e, cu celălalt, la antipodul lui. Urmuz e cel mai plăsmuitor de universuri fictive din literatura noastră, în genere lipsită de mari fantazişti. Urmuz e un scriitor european, un mare cap de serie. Şi apoi, ultima concluzie e tocmai aceea că despre Urmuz, cel mai singur între singuri, abia trebuie să stăm de vorbă“, scria George Pruteanu, în România literară din mai 1970.
Bibliografie:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu