Baba Dochia sau Zilele Babelor

De mic copil am auzit despre "zilele babelor" si eram nerabdatoare sa imi aleg o zi si sa vad cum o sa fie: frumoasa, urata, innorata, insorita, ploiasa...Se spune ca Baba Dochia era foarte schimbatoare, iar aceste zile sunt la fel de capricioase ca si ea. Bunica imi zicea ca asa cum va fi ziua aleasa, dintre cele 9 ale inceputului de Martie, asa va fi firea si sufletul persoanei in acel an. Daca se intampla sa fie o zi mohorata sau ploioasa, eu eram trista si ma gandeam ca voi plange tot anul, dar ea ma lua in brate, ma aseza pe genunchii ei si imi spunea o poveste cu o fetita care dupa ce a plans putin, a trait fericita pana la adanci batraneti, ca dupa ploaie intotdeauna apare soarele si alunga toti norii de pe cer. Atunci o intrebam cine a fost baba Dochia? De ce are doar 9 zile in care ne aducem aminte de ea? 

In jurul Babei Dochia s-au format multe legende, pline de semnificatii.

Una dintre variante sta la baza etnogenezei poporului roman. Este vorba despre mitul „Traian si Dochia”. Se spune ca Dochia, fata lui Decebal, era frumoasa, viteaza, indrazneata si a luptat de multe ori alaturi de ostenii daci. Traian, cuceritorul Daciei, se indragosteste de ea si in timp ce era urmarita de trupele lui Traian, ea se ascunde în munti, unde se transforma într-o stana de piatra.

Acesta era diafilmul pe care bunicul obisnuia sa mi-l citeasca pe perete, in zilele mohorate ale lunii martie, spunandu-mi ca norii scuturau lacrimi mari cand poporul dac a fost cucerit de romani.

Imi canta apoi frumoasele versuri populare:

Traian vine-n astă țară,

Și de-a birui deprins

Spre Dochia cea fugară

Acum mâna a întins.

Atunci ea, cu grai ferbinte,

Zamolxis, o, zeu, striga,

Te giur pe al meu părinte,

Astăzi rog nu mă lăsa!

Când întinde a sa mână

Ca s-o strângă-n braț Traian,

De-al ei zeu scutita zână

Se preface-n bolovan.

Simion Florea Marian ne povesteste in "Sarbatorile la romani" o alta legenda specifica zonei muntenesti: 

”Zice că Baba Dochia era o babă bătrâna și avea un fiu, care îl chema Dragobete Iovan. Crescând, mamă-sa îl însură si-i dete nevastă. Însă Baba Dochia trăia foarte rău cu noru-sa și de aceea o punea să facă lucru peste puterea ei. Pe la sfârșitul lui făurar, a trimis-o sa-i aducă fragi coapte. Dumnezeu i-a dat fragi și a adus soacrei sale. Baba când a văzut fragile coapte a chemat pe fiul său Iovan Dragobete sa meargă cu oile și caprele la munte... Sosind prima zi a lunii martie, Baba Dochia se îmbrăca cu nouă cojoace ...și luă pe fiul său și ...plecă cu oile și caprele la munte. Abia ajunsă la munte ...un viscol geros se puse pe ei ,si-i udă toate cojoacele. Rabdă baba o zi și lepădă un cojoc.

Răbdă două și lepădă al doilea cojoc. Și tot așa în fiecare zi, până când în a noua zi lepădă și cojocul al nouălea. Atunci, cuprinsă de ger ...se uită la fiul său Iovan să vadă ce face. Însa fiindcă Iovan Dragobete fusese mai rău îmbrăcat decât mama sa, înghețase ...și din gură îi atârna un sloi de gheață. Văzându-l baba crezu că fiul cântă la caval... oile și caprele, asemenea înghețase de mult.

Iar în noaptea a noua a înghețat și baba Dochia, sleindu-se pe o piatră din care curge și astăzi apă..."

Mult a fost cantata aceasta babuta si mult a fost iubita.

Otilia Cazimir ii dedica o intraga poezie: "Baba Dochia"

                        Toată noaptea au lătrat

                        Câinii de la jitărie,
                        De gândeai că-i lupu-n sat.
                        Ce să fie?
                        Ce să fie?

                        Ia, o babă cu cojoc
                        A mas noaptea, fără foc,
                        În desiş uscat de soc!

                        Acum vine pe-ndelete –
                        Că i-e drumul fără grabă –
                        Şi drept singură podoabă
                        Are-n plete
                        Un scaiete.

                        Şi de dus, dintr-un ponor,
                        Poartă fetelor solie,
                        Că le-aduce mărţişor
                        Un bănuţ de păpădie!

Vasile Alecsandri in poezia "Sfarsitul iernii" isi aduce aminte si el de "zilele Babei"

S-a dus zapada alba de pe intinsul tarii,
S-au dus zilele Babei si noptile vegherii,
Campia scoate aburi; pe umedul pamant
Se-ntind carari uscate de-al primaverii vant.
Lumina e mai calda si-n inima patrunde;
Prin rapi adanci zapada de soare se ascunde.
.............................................

Mitul ne spune de asemenea ca Baba Dochia a avut trei momente speciale, marcate astfel: 1 martie-timpul dedicat insamamantarii de primavara, 2 martie- ziua muncii de vara; 3 martie- reprezentand secerisul de toamna. In functie de modul in care evolueaza vremea in aceste trei zile, putem sti cu certitudine cum va fi timpul in cele trei anotimpuri amintite.

In trecut, ziua Babei Dochia se respecta cu sfintenie, ca o adevarata sarbatoare, pentru ca frigul sa nu aduca pagube pe camp si oamenii sa fie ocrotiti de furtuni, pentru ca ploaia sa nu fie zgarcita cu ogoarele satenilor si anul sa fie unul bogat. De asemenea, se credea ca Baba Dochia avea puterea de a feri de inec, de a ajuta animalele sa se ingrase si de a apara vitele de boala.