Ion Popescu-Gopo si Omuletul Gopo

Ion Popescu-Gopo s-a născut la data de 1 mai 1923, în oraşul Bucureşti. Pseudonimul său de Gopo provine de la numele părinților săi: numele de fată al mamei sale, Gorenco, și numele tatălui, Popescu.  A studiat la Conservatorul din Bucuresti, a fost violonist la Teatrul National din capitala, a fost director la Filarmonica George Enescu.

Gopo a debutat în presă în anul 1939 publicând caricaturi. În animaţie debutează în anul 1949, alături de tatăl său şi Matty Aslan, cu scurt-metrajul de animaţie Punguţa cu doi bani.

Din anul 1950 începe să lucreze la Studioul cinematografic Bucureşti, în cadrul secţiei de animaţie. Primele desene animate erau zoomorfe şi constituiau fabule educative care l-au facut celebru in intreaga lume.

În anul 1951, Gopo produce un alt desen animat: Răţoiul neascultător. Urmeaza apoi Albina şi porumbelul (1952), Doi iepuraşi (1952), Marinică (1953), O muscă cu bani (1954),  Şurubul lui Marinică (1955), Ariciul răutăcios (1955),  Galateea (1957).

Considerat un precursor, primul desenator al epocii desenului animat romanesc, Ion Popescu Gopo creeaza „omuleţul”, personajul nud, schiţat din câteva linii, care interpretează atât de complex problemele lumii contemporane. 

Gopo a iniţiat o revoltă anti-Disney: „Când am văzut că nu pot să egalez perfecţiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumuseţe-nu, culoare-nu, gingăşie-nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul.” (Ion Popescu-Gopo)

 "Omulețul care l-a făcut celebru pe Gopo apare ca o sinteză a tuturor acumulărilor autorului, ceea ce e în spiritul dialecticii pe care o demonstrează Scurtă istorie. Celebra secvență a scării sugerând devenirea omului prin schimbarea costumului ilustrează, în esență, o teză pragmatică: esența umană este imuabilă dar, ca să poată modifica mediul, omul trebuie mai întâi să se adapteze la el. " (Dinu Ioan Necula)

Animatiile care îl au în centru pe Omuleţul Gopo: 

• Scurtă istorie (1956)
• 7 arte (1958) 
• Homo sapiens (1960)
• Alo! Halo! (1962)
• Ecce homo! (1977)
• Trei mere (1979)
• Salva
• Quo vadis homo sapiens? (1982)
• Homo faber (1986)

nu au ramas fara rasunet in cinematorgrafia universala. 

"Scurta istorie" ii aduce primul sau succes: in 1957, premiul Palme d'Or, de la Cannes. Filmul incepe cu prezentarea Universului, in care la inceput soarele avea niste bucle prinse in bigudiuri, care erau planetele. La un moment dat, soarele a stranutat. in acel moment, toate planetele care erau prinse de soare ca niste bigudiuri au fost aruncate in cosmos. Pamantul era planeta albastra si umeda, cu multe meridiane, care-i servea drept nas. Pe Pamant, au aparut animalele: un dinozaur, o maimuta. Mai departe va las sa-l descoperiti singuri :

In Dictionarul cineastilor, Georges Sadoul scrie: "Filmul lui Gopo acumulează în zece minute idei politice, într-o povestire umoristică plină de ritm şi de imaginaţie. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici şcolii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleţ a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu."

 

Palme d'Or,  Cannes, 1957

Urmeaza Marele Premiu pentru cel mai bun film de animație, la Festivalul de Film de la Tours, în 1958, pentru "Șapte arte" 

Grand Prix Tours - 1958

si Golden Gate Award, la Festivalul International de Film de la San Francisco, în 1960, pentru "Homo Sapiens".

Festivalul internaţional de film de la San Francisco - 1960

Deşi realizările sale cinematografice, majoritatea irelevante estetic, provin dintr-un context istoric nefavorabil, Ion Popescu-Gopo este singurul regizor român din epocă al cărui nume este menţionat în enciclopediile cinematografice. Marele cineast român a murit la data de 29 noiembrie 1989 în urma unui infarct, în timp ce îşi împingea maşina rămasă înzăpezită pe trotuar pentru a o aduce în curte.