marți, 11 februarie 2014

11 februarie 1866 "monstruasa coalitie" il obliga pe Alexandru Ioan Cuza sa abdice

Alexandru Ioan Cuza, domnitorul României, este silit să abdice, ca urmare a conjurației pregătite de coaliția dintre conservatori și liberal–radicali.

Abdicarea s-a produs în dimineaţa zilei de 11 februarie 1866, ora cinci, când un grup de militari a pătruns în Palatul Domnesc şi l-a silit pe domnitor să accepte abdicarea. Pe actul iscălit de Cuza chiar pe spatele unui militar, scria: “Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinţei naţiunii întregi şi angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenenţe Domneşti şi a Ministrului ales de popor”. Cuza fusese obligat, la Unire, să jure că va abdica, după 7 ani de domnie, pentru a lăsa tronul unui prinţ străin “dintr-o ţară nemegieşă cu România”. “În noaptea de 11 februarie 1866, scrie presa unionistă a vremii, coaliţia monstruoasă, falşii români, organizaţi în bandă, întocmai ca nişte tâlhari, au scos pe Vodă Cuza din palat, l-au arestat în casa lui Ciocârlan şi l-au expulzat peste hotar. Liderul acestei coaliţii a fost I.C. Brătianu, duşman de moarte al părintelui Unirii. Argumentul acestui odios act a fost acuzaţia că domnul ales ar fi trădat interesele ţării faţă de o putere străină, când adevărul era cu totul opus: el a afirmat în faţa străinilor drepturile legitime ale ţării.”

Ce anume era Monstruoasa coaliţie? Era alcătuită din liberali radicali şi conservatori în 1863, având ca scop înlăturarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi aducerea unui principe străin. Mişcarea a fost numită astfel datorită marilor diferenţe ideologice dintre membrii ei şi care în alte împrejurări făceau imposibilă alcătuirea unei alianţe.

După ce a abdicat, a fost exilat, petrecându-şi restul vieţii dincolo de hotarele ţării,(la Viena şi Florenţa). A murit la Heidelberg (Germania) este înmormântat la Ruginoasa iar rămăşiţele sale pământeşti se află acum în biserica „Trei Ierarhi” din Iaşi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Facebook