luni, 3 februarie 2014

3 februarie 1395: Prima mențiune documentară a Cetății Neamț

„Neamțul, cetate așezată pe râul cu același nume, care este zidită pe un munte foarte înalt și e atât de întărit din fire, încât pare să înfrunte orice atac vrăjmaș. A fost de multe ori atacată, dar n-a fost cucerită decât de două ori: o dată de turci, sub domnia lui Soliman, și o dată în vremurile noastre de Ioan Sobieski, craiul Lehiei. Dar ea n-ar fi fost luată, dacă foamea nu i-ar fi silit pe cei câțiva moldoveni aflați înlăuntru ca s-o apere, s-o dea în mâinile leșilor, după o împresurare de mai multe zile. Odinioară cetatea avea un zid îndoit și numai o poartă, după aceea însă, când turcii au stricat zidul dinafară, moldovenilor nu le-a mai rămas decât cel dinlăuntru. Înainte ca Moldova să fi fost închinată turcilor, la izbucnirea războaielor, voievozii își trimiteau copiii și averile în această cetate, aproape de nebiruit; și astăzi încă ea este locul de scăpare foarte sigur pentru locuitori, când sunt atacați de vecinii lor. Din această pricină și înainte vreme voievozii și-au clădit aici palate destul de mari, care se văd încă și acum; însă nu li se poartă de grijă așa cum s-ar cuveni.” 
—Dimitrie Cantemir in "Descriptio Moldaviae"

Situata pe Culmea Plesului, in partea de vest a orasului Targu-Neamt, Cetatea Neamt a fost ridicata la sfarsitul secolului al XVI-lea de catre Petru I (1374-1391). Sistemul de fortificatii medievale cuprindea asezari fortificate: curti domnesti, manastiri cu ziduri inalte, precum si cetati de importanta strategica. Intarita cu ziduri de piatra, gresie, sisturile verzi, pietris si nisip, este o creatie arhitectonica moldoveneasca autentica.

Prima mentiune documentara dateaza din 1395, sa nu uitam ca acesta este anul in care s-a intemeiat statul Moldova ceea necesita aparitia unei fortificatii care sa asigure controlul drumurilor si sa constituie nucleu de aparare in razboaie. Dupa cum mai multe izvoare culturale si istorice ne arata, cetatea a tinut piept mai multor atacuri: in timpul domniei lui Alexandru Lăpuşneanu (1564 - 1568) cetatea a fost distrusa partial, dar in timpul lui Stefan cel Mare, a fost intărita cu santul de aparare flancat cu bastioane puternice, cu ziduri suprainatate, cu cai de acces, care faceau imposibila transportarea masinii de lupta pentru distrugerea zidurilor, astfel Cetatea Neamt a devenit una din cele mai puternice cetati din Tara Moldovei: "Cetate a Neamtului, cetatea lui Stefan, martora nepieritoare a gloriei noastre trecute" dupa cum o vedea Calistrat Hogas in calatoriile sale "Pe drumuri de munte" 

Odata cu inceputul secolului XVIII si pana la inceputul secolului XIX importanta Cetatii Neamt incepe sa decada, odata cu scaderea puterii institutiei domniei.
In 1866 Cetatea Neamt a devenit monument istoric iar in 1940 s-a inaugurat Muzeul Cetatii Neamtului 
Pentru conservarea si pastrarea cetatii in conditii cat mai bune au fost efectuate lucrari de reconsolidare (1968-1972), lucrari ce au fost conduse de arhitectul Stefan Bals. In 2007-2008 au avut loc alte lucrari de restaurare.
Cetatea Neamt ramane una dintre principalele atractii turistice din Judetul Neamt datorita maretiei acesteia, ea reprezentand una dintre obiectivele de vizitat atunci cand te afli in zona Targu-Neamt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Facebook