Alexander Selkirk, „modelul” lui Robinson Crusoe

Cu totii, am auzit inca din copilarie de Robinson Crusoe, celebrul marinar naufragiat pe tarmul unei insule din Pacific, si de ispravile sale uimitoare. Majoritatea istoricilor considera ca romanul "Robinson Crusoe” este inspirat dintr-un caz real. Dar, se stie faptul ca Daniel Defoe, renumitul jurnalist si scriitor englez care a trait la sfarsitul secolului al XVII-lea, a fost departe de viata tumultoasa a personajelor sale si ca in realitate scriitorul nu facuse nicio deplasare mai lunga decat cea din Londra pana în Scotia, acolo unde acesta se deplasase in interes de afaceri. El a fost, insa, un fin ascultator si culegator al povestilor marinaresti care circulau prin tavernele Londrei, unde de altfel l-a si intalnit pe cel care a inspirat personajul Robinson Crusoe.

Este vorba despre Alexander Selkirk, nascut în 1676 în Lower Largo, un sat de pescari din Scotia. In ciuda educatiei severe primita de la tatal sau, el s-a dovedit a fi un copil neastamparat care crea multe probleme. In urma unui incident scandalos in care se expusese indecent in timpul unei slujbe religioase, la numai 19 ani se imbarca pe o corabie si lua drumul vietii de corsar. Iubea aventura si viata aceasta ii placea, in scurt timp a devenit unul dintre cei mai cunoscuti corsari ai flotei engleze, devine comandantul galionului Cinque Ports, companionul navei de lupta Saint George.

Tanarul scotian era deseori in conflict cu superiorul sau, William Dampier si intr-una din expeditii, Alexander Selkirk a vrut sa fie lasat sa coboare pe prima insula intalnita, alaturi de camarazii loiali, pentru a se putea imbarca pe un alt vas. Dampier ii va indeplini dorinta lui Selkirk si
il va debarca pe acesta in arhipelagul Juan Fernandez. Insa nimeni nu a avut curajul sa il insoteasca in aceasta aventura si a fost nevoit sa astepte singur venirea unei nave salvatoare.

Va fi un timp mult mai lung decat si-a imaginat el ca va astepta: patru ani si patru luni pana cand Selkirk sa fie salvat de capitanului Woodes Rogers.

In primele saptamani a ramas pe tarmul oceanului, hranindu-se cu scoici si vietati marine si lecturand Biblia pe care camarazii lui i-au lasat-o, asteptand sa fie salvat de unul dintre vasele care navigau in zona. Intr-un final si-a invins frica sa intre in interiorul insulei, gandindu-se ca ar putea da peste salbatici sau creaturi care ii vor raul si a inaintat spre interiorul insulei lunad cu el cateva obiecte pe care le avea acolo: o muscheta, praf de pusca, o trusa de tamplarie, un cutit si cateva haine. 

Insula s-a dovedit a fi un adevarat un loc frumos, de vis, cu o multime de copaci fructiferi, in loc de salbatici sau creaturi, la care se gandea el ca ar putea locui pe insula, a dat peste capre, soareci si pisici. A reusits a domesticeasca cateva pisici de pe insula, alungand astfel si cea mai mare problema a lui: singuratatea.

La 12 februarie 1709, galionul Duke, aflat sub conducerea capitanului Wooden Rogers avea sa il salveze.

Nu a putut sa se adapteze in mijocul semenilor Selkirk sa va imbarce din nou, de aceasta data fiind ultimul lui drum, scotianul murind in timpul calatoriei spre Africa, din cauza febreicare afectase intreg echipajul.